Prin misiunea asumată, aceea de a transcede limitele cunoaşterii ştiinţifice în domeniul managementului si marketingului in turism şi de a pregăti specialişti de înaltă calificare în domeniul practicii şi al cercetării în marketingul, programul se încadrează în coordonatele misiunii generale a A.S.E., de a crea, valorifica şi disemina cunoştinţe, prin dezvoltarea unui mediu de cercetare şi învăţământ bazat pe excelenţă, în care atragerea, dezvoltarea şi promovarea valorilor ştiinţifice şi didactice primează.

În contextul aderării României la Uniunea Europeană se resimte acut atât necesitatea studierii noilor paradigme lansate de construcţia europeană, inclusiv în domeniul managementului si marketingului diferitelor organizaţii ce ofera servicii turistice, cât şi necesitatea pregătirii unor specialişti în management si marketing cu o largă deschidere spirituală, capabili să înţeleagă şi să valorifice oportunităţile ce decurg din integrarea din ce în ce mai profundă a României în Europa şi în economia globală.

În cadrul acestui master sunt bineveniţi atât absolvenţii specializării ciclului de licenţă „Turism - Servicii” si „Marketing” care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele în domeniul strategiilor de management si marketing aplicabile în organizaţiile româneşti şi internaţionale, cât şi absolvenţii altor specializări economice sau chiar din afara sferei economice (sociologi, filologi, jurişti etc.), care doresc să îşi reorienteze cariera şi simt nevoia unor cunoştinţe de specialitate în domeniul managementului si marketingului turistic. Absolvenţii acestui program de masterat dobândesc pe parcursul celor patru semestre abilităţi sporite pentru funcţiile de top şi middle management.

Programul se desfășoară în cadrul Centrului teritorial Buzău.

Oana Racaru - sefa promotie 2020
"Parcursul meu ca studentă la masteratul de Management și Marketing în Turism a fost unul foarte lin, ca și cum mă aflam pe drumul potrivit încă de la decizia de a-l urma (în condițiile în care veneam de la o facultate cu altă specializare). Am început să iubesc turismul și antreprenoriatul de dinainte să le învăț într-o instituție academică. Aveam propriul blog de călătorii (TravelHolyc) și îmi doream să dezvolt ceva în direcția turismului. Am ales în cunoștință de cauză, nu pentru că trebuia să urmez un masterat, ci pentru că îmi doream să urmez ACEL masterat. Așa că Facultatea de Business și Turism, așa cum îi spune și numele, promitea să-mi ofere exact reperele de care aveam nevoie.

Pot spune că mi-a întâlnit așteptările: pe de-o parte, faptul că la multe materii am putut îmbina teoria cu practica m-a ajutat să înțeleg turismul din România și din lume în ziua de astăzi (și din punctul de vedere al angajatului, și din cel al antreprenorului), pe de altă parte am avut ocazia să cunosc, alături de colegii mei, persoane din industrie, oameni cu viziune, la fel de pasionați de acest domeniu în veșnică schimbare, care nu te lasă vreodată să te plictisești. A fi șef de promoție este, evident, o realizare, dar, în același timp, efortul susținut a fost alimentat și de faptul că făceam ceea ce îmi place!"